Belgia nu mai are Congo. Are însă, încă, reflexul: munca grea, cât mai ieftin, cât mai de departe. Ștefan Popescu a fost David. H. Essers, Goliath. După 11 ani, praștia a nimerit.”

În aprilie 2011, un prieten i-a găsit lui Ștefan Popescu un loc la filiala din România a H. Essers, grup de transport și logistică cu sediul în Genk. Nu a lucrat în țară. A fost trimis imediat în Belgia, unde spune că a făcut un stagiu neplătit de două săptămâni. Apoi a început cursele de noapte, mai ales pe ruta Belgia–Germania.

Pe hârtie, era angajat român. În realitate, primea instrucțiunile din Genk, pleca din Genk, era plătit după calcule făcute în Belgia. Salariul rămânea cel românesc: în jur de 200 de euro pe lună, potrivit relatărilor din presă; sindicatul belgian ACV-Transcom a vorbit de circa 300 de euro. În 2011, salariul minim belgian era de aproximativ 1.415 euro. Astăzi depășește 2.200. Pe lângă volan, Popescu a primit treptat alte sarcini: verificarea anvelopelor, curățenia cabinelor, un rol de intermediar pentru alți șoferi români. Indemnizația de deplasare i-a crescut de la 40 la 45 de euro pe zi. Salariul de bază, nu. A ajuns și șofer personal al familiei Essers. L-a dus pe Noël Essers — figura istorică a firmei — și pe fiicele acestuia, Hilde și Ann, la ocazii oficiale. Când era solicitat de familie, dispecerii îi dădeau cursa de noapte altcuiva. În tot acest timp întreținea o familie cu cinci copii și studia Dreptul. Spune că i s-a promis un contract belgian după absolvire. Când a cerut regularizarea, a fost trimis înapoi în România, în februarie 2015. De la o instanță din România până la Casație A deschis procesul acasă. Judecătorul român a constatat, în esență, că angajatorul real nu era filiala, ci firma belgiană — și s-a declarat necompetent pe fond. Dosarul s-a mutat în Belgia. Prima instanță i-a fost defavorabilă. În 2023, Curtea Muncii (Anvers/Hasselt, în relatarea presei de atunci) i-a dat dreptate: munca obișnuită pe teritoriul belgian atrage grila belgiană, indiferent unde e semnat contractul. Compania a atacat tot, inclusiv argumentul că diurnele din România trebuie socotite la salariu. Punctul final a venit în martie 2026, la Curtea de Casație. Compania nu mai are cale de atac. Detaliile au devenit publice la finalul lunii august, prin VRT NWS. Avocatul Jan Buelens a calculat restanțele și despăgubirile la peste 200.000 de euro. „Procesul a durat destul. E timpul ca drepturile clientului meu să se vadă și în bani.” Cine e cealaltă parte H. Essers nu e o firmă de cartier. E un grup de familie din Limburg, fondat în 1928, cu sediul pe Transportlaan 4, în Genk. Hilde Essers e președinta consiliului. CEO, din 2013, e Gert Bervoets. Noël Essers, în jur de 80 de ani, e președinte de onoare. Cifrele grupului, din rapoartele recente și din presa belgiană: cifră de afaceri de peste 1,1 miliarde de euro, peste 6.600 de angajați în raportul de sustenabilitate pe 2025 (în presă apare adesea 7.500), zeci de locații în 14–18 țări, peste 1.300 de capete tractoare și mii de remorci. Specializare: chimie, pharma, logistică intermodală. În România, H Essers SRL raporta în 2024 sute de angajați și zeci de milioane de euro cifră de afaceri. Contrastul e cel pe care l-a folosit și presa flamandă: un grup de un miliard versus un șofer cu salariu de Est, care noaptea ducea marfa și ziua, uneori, familia patronului. Firma a contestat calificarea de dumping. A spus că Popescu a lucrat și ca intermediar pentru șoferi români și că primea indemnizații. Instanța supremă a ținut linia din 2023: locul real al muncii decide legea aplicabilă. De ce contează dincolo de un dosar ACV / CSC Transcom a vorbit încă din 2023 despre precedent și despre alți șoferi în situații asemănătoare. Nu e vorba, în acest dosar, de o condamnare penală de grup, de tipul altor scandaluri din transportul belgian. E un litigiu de muncă, dus până la capăt. Efectul, însă, e de principiu: subsidiară în țară cu salariu mic + muncă obișnuită în Vest nu ține, dacă judecătorul se uită la unde se dă ordinul, de unde pleacă camionul și unde se calculează leafa. Popescu a spus, după victoria din 2023, că speră ca dosarul să schimbe condițiile colegilor. În 2026, într-un interviu pentru revista sindicală Visie, a rezumat ani de procedură într-o frază: se simțea „un număr de înmatriculare românesc pe care îl poți călca”. A ținut totuși. A scris personal lui Noël Essers. Nu a primit răspuns. Spune că, dacă l-ar întâlni, i-ar da totuși mâna.